Cuvinte de folos oferite de Părintele Stareţ Petroniu Tănase ( 22 februarie 2011) de la Schitul Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos, in data de 23 mai 2005 (Interviu realizat de Petru G, membru al Orthodox Australia)

Acum 12 ani am fost intr-un pelerinaj la Sfintul Munte Athos. Eram zece persoane, dintre care un parinte Ortodox, care ne-a ghidat tot timpul pe acest drum si in acele locuri. Eram singurul român, ceilalti fiind toţi Ortodocsi din Melbourne, Australia, dar de diferite origini (libanezi şi ruşi). A trebuit sa traduc / interpretez in timpul prezenţei noastre la Schitul Românesc Prodromu. Rîndurile de mai jos sunt transcriptul celor spuse de Părintele Stareţ Petroniu Tănase, ca răspuns la întrebările noastre.

In contextul hulelor anti-Ortodoxe de la „sinodul” din Creta, parte din acest articol incearca sa corecteze si sa dea un raspuns Ortodox acestor strîmbături. La acea vreme (in 2005), stiam de ereziile diversilor patriarhi si episcopi si preoti si etc, dar urgenţa ce o traim in prezent, noi nu o simteam atunci… Drumul nostru a fost cu „peripeţii” de mare folos duhovnicesc: problemele de famile, problemele cu găsirea unui loc de muncă, problemele cu inţelegerea Ortodoxă a celor din jur – mai tarziu, toate rezolvate! Desigur, multe alte răniri si julituri ne-au tot podidit şi după acel câstig duhovnicesc… Dar am putut să vedem, clar, ce înseamnă Biserica Ortodoxă, Care nu este or religie, ci o TRAIRE ABSOLUTA, aşa cum Dumnezeu Însuşi ne-a Invăţat!!!

Sa-l lasam asadar pe Părintele Stareţ Petroniu Tănase sa vorbeasca: aceştia (locuitorii din pustiu – schimnicii) traiesc in singurătate şi în rugăciune. Ei s-au lepădat de trebuinţele trupeşti, ne-spunând rugăciuni multe, limitându-se la „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Dar ca să ajungă cineva acolo (la acest stadiu de îmbunătăţire duhovnicească), cum şi este scris in Filocalie, nu se poate sări (nu se poate ajunge direct), cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Trebuie o pregătire îndelungată: omul trebuie să fie în rănduială din patru părţi. Şi anume:
1. să fim în rânduială cu Dumnezeu, pentru că El este Făcătorul nostru,
2. să fim în rânduială cu aproapele în sens Ortodox,
3. să fim în relaţii bune cu lumea materială (hrană, îmbrăcăminte, etc.) – pentru că nu le putem folosi pe acestea cum vrem noi; altfel duce la lăcomia pântecelui, spre exemplu, care nu e de la Dumnezeu;
4. să fim în bună rânduială cu noi înşine, pentru că nu suntem noi stăpâni pe „maşinăria” asta. Maşinăria asta poate să meargă, dar asta nu depinde de noi. Cu alte cuvinte, inima care bate este făcută de Altcineva… deci trebuie să fim în rânduială cu trupul nostru.

Dacă toate acestea sunt îndeplinite, ne putem apuca de rugăciune… Şi încă un lucru: să ajungem la ne-pătimire. Ce este ne-pătimirea? Ea este stăpânirea patimilor – lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginţi, ura, etc. În primul rând trebuie să ne scuturăm de toate acestea – aşa se ajunge la nepătimire. Dar nepătimirea este de mai multe grade… Oricum, nu mai trebuie sa păcătuim. După ce păcătuim mai avem urmele păcatului, pe care le purtăm: sunt înclinări către păcat care se scot foarte greu, de aceea nepătimirea este foarte greu de atins.

Deci după ce omul s-a pus în rânduială cu Dumnezeu, cu aproapele, cu lumea materială şi cu sine, trebuie să fie şi nepătimitor. Dar cine poate face toate astea, în lumea de azi. În lumea de azi, rugăciunea isihastă nu mai este posibilă. Numai pustnicii pot ajunge până la această rugăciune. Sfântul Vasile cel Mare spune, explicând cuvântul Apostolului „rugaţi-vă necontenit”, că Lui Dumnezeu nu trebuie să-I spunem multe lucruri. Deci să împlinim ce spune Apostolul: „ori de beţi, ori de mâncaţi, să daţi slavă Lui Dumnezeu”. Noi credem, cum ne-a fagăduit Mântuitorul, că El va fi cu noi până la sfârşitul veacului. Noi nu spunem că suntem aici, iar Dumnezeu este în Ceruri. Dumnezeu este cu noi!

Puterea Dumnezeiască întreţine existenţa (şi) este pretutindeni. Ca dovadă că aceasta este învăţătura Bisericii, este cum facem noi rugăciune „Tatăl nostru Carele eşti în Ceruri”! Şi nu Tatăl nostru Care este în Ceruri. Este persoana a 2-a, nu a 3-a! El nu este la un kilometru depărtare. Toate rugăciunile sunt la persoana a 2-a, adresate unei Persoane Care este de faţa tot timpul! Dar noi nu putem pricepe cu puterile noastre limitate, dar El ne vede, ne aude… Dar dacă este aşa, de ce noi facem abstracţie de lucrul acesta, ca şi cum El nu ar fi… Ne imaginăm că dacă facem ceva noaptea, încuiaţi în casă, sau chilie, El nu mă ştie (nu mă vede)… Sfântul Vasile cel Mare spune: dacă ştim toate acestea, să facem precum spune Apostolul: ori de mâncaţi, ori de beţi, să daţi slavă Lui Dumnezeu. Când ne-am trezit din somn, să spunem: mulţumesc Lui Dumnezeu că m-am trezit. Când pun haina pe mine, nu în multe cuvinte, spun mulţumesc, în gând. Când mă apuc de o treabă, mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat sănătate pentru aceasta, la fel pentru mâncare şi alte lucruri. Asta-i rugăciunea pe care o spune Apostolul: rugaţi-vă necontenit. Deci, nu ce face isihastul din fundul pădurii…

Că acest lucru este posibil, iată un exemplu: Paisie Olaru, pustnicul, de la Mănăstirea Sihăstria, spune următoarea întâmplare: o femeie în vârstă vine la el şi îl întreabă: „Prea-cuvioase, ce să fac, că sunt analfabetă, nu ştiu să citesc. Nu ştiu multe rugăciuni din cărţi. Voi fi oare mântuită?” Părintele o întreabă: „Dar tu nu te rogi?” „Da”, răspunde femeia. „Cum te rogi?”, întreabă Părintele. „Uite cum”, spune bătrâna, „Când mătur în casă, zic, curăţă Doamne gunoaiele din sufletul meu, aşa cum curăţ eu gunoiul din casă, să-Ţi fac Ţie loc şi să-Ţi plac Ţie cum îmi place mie o casă curată. Când spăl rufele, zic spală Doamne păcatele din sufletul meu, cum spăl eu rufele. Să fiu curată Ţie, cum îmi plac mie rufele curate. Şi aşa în tot ceea ce fac. O fi bună rugăciunea asta?” Şi spune Părintele Paisie: „Numai aşa să te rogi!” Femeia avea o rugăciune necontenită, fără să-l fi citit pe Sfântul Vasile cel Mare. Deci să nu facem confuzie între rugăciunea isihastă (şi spusă în pădure) şi rugăciunea continuă a omului care e în lume.

Sfinţii Părinţi spun – Sfântul Ioan Scărarul – că nu poate exista viaţă de obşte când ai mintea împrăştiată. Rugăciunea isihastă este greu de atins. Spune (mai bine) Doamne miluieşte! La biserică avem viaţă liturgică. Când vin Paştile, spunem „Hristos a Înviat din morţi!” Nu spunem numai „Doame Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Sunt sărbători când nu spunem neapărat „Doamne miluieşte-mă de păcate”. Viaţa liturgică vine şi cu alte stări sufleteşti – şi apoi, trăind împreună cu alţii, atât într-o mănăstire cît şi în lume, diferă de (viaţa) pustnicului ce trăieşte în sălbăticie. Dacă vă interesează rugăciunea vieţii / inimii, nu vă gândiţi că puteţi s-o faceţi în Melbourne. Spuneţi mai bine cum ne sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel: ori de mâncaţi, ori de beţi, să daţi slavă Lui Dumnezeu.

Sfinţii şi Ierarhii şi Sfântul Vasile cel Mare ştiu ce spun. Voi trăiţi în civilizaţia asta Occidentală. Nu vi se pare nefirească şi anormală? (Mai ales) această preocupare continuă cu sexualitatea? După viaţa călugărească, totul se poate explica foarte simplu. Primul lucru care trebuie înfrânat într-o mănăstire este lăcomia pântecului. Fără această rânduială, postul, toate cad. Dacă pântecele este hrănit şi îndopat, vine imediat sora sa, curvia, prin diavolul. În „societeatea de consum”, din trai bun cum s-ar zice, psihologiceşte vorbind, decurg toate celelalte. Cultivarea unei burţi pline este un lucru complet anormal. Insistenţa asupra acestor lucruri – sunt toate de la cei cu coarne, de la diavoli, în loc să ne păstrăm demnitatea de oameni, de fiinţe create de Dumnezeu.

Părintele Stareţ a răspuns unor întrebări din partea celor veniţi în pelerinaj la Sfântul Muntele Athos.

Despre familia Ortodoxă
Noi, aici la mănăstire, nu avem familie. Dar indiferent de situaţie, trebuie să trăim creştineşte. Ştim Învăţăturile Mântuitorului, spune Psalmistul în primul Psalm: fericit bărbatul care umblă în legea Domnului. Biserica ne învaţă toate cele: Sfintele Taine, ţinutul posturilor, milostenia, rugăciunea – avem învăţătura cea bună, Dreaptă – Ortodoxă.

Familia Ortodoxă plăteşte un tribut greu pentru aceste învăţături greşite
Cine să ne înveţe greşit? Biserica învaţă greşit? Nu. Creştinul nu trebuie să fie străin de Învăţătura cea Dreaptă. Sunt acum destule cărţi. Unul dintre păcatele grave este ignoranţa! Cineva poate să greşească din neştiinţă. Sfinţii Părinţi vorbesc şi de aceste păcate: neştiinţa, nepăsarea şi uitarea – generatoare ale tuturor păcatelor. Avem toate la dispoziţia noastră: Vechiul şi Noul Testament, slujbele, etc. – dacă păstrăm toate acestea nu vom eşua.

În legătură cu influenţa învăţăturii masonice
Să nu avem de-a face cu această învăţătură, de loc. Nu mergem la aceştia. Cum spun Sfinţii Părinţi: dacă te atingi de murdărie, te murdăreşti. Nu avem ce lua de la dânşii. Învăţătura noastră este îndestulătoare şi suficientă să ne mântuim. Nici nu trebuie să stăm de vorbă cu ei – nu am ce lua de la el, ereticul, sau de la el, cel de altă religie. El, cel de o anume religie, are nevoie de Ortodoxie!

Despre pomenirea (comemorarea) papei de la Roma de către unii preoţi Ortodocşi
Este greşit. Preotul este obligat să se roage pentru episcopul lui. Personal, în viaţa lui, acasă, acel preot greşit poate să se roage şi pentru papă şi pentru păgâni – dar pricinuindu-şi mari daune (sufleteşti).

Despre cele multe familii, ce au emigrat în Australia, unde membrii acestora aparţin şi bisericilor catolice, protestante, etc.
Aceasta este o greşeală. Familia trebuie să fie unitară, pentru a nu fi spartă. La fel aud lucruri din ţară (România) – numai neplăceri şi numai necazuri. Pentru că oamenii se leagă de interese economice, materiale. Dacă unul din membri este de altă credinţă, el trebuie adus la Ortodoxie. Neavând toţi membrii familiei Ortodocşi, duce la distrugerea familiei, şi vor fi mereu neînţelegeri – datorită învăţăturilor greşite. Catolicii şi protestanţii au învăţături străine, care nu se pot armoniza datorită mentalităţilor diferite. Spre exemplu, catolicii predică că papa este locţiitorul Lui Dumnezeu pe pământ! Ortodoxul nu crede asta, pentru că nu este adevărat. Mântuitorul, de când S-a înălţat, spune: sunt cu voi în toate zilele, pînă la sfârşitul veacului. Hristos Dumnezeul este Cel Care conduce Biserica, nu poate fi un rob. Sfinţii Părinţi vorbesc, ştiind cât de vulnerabil este omul în această privinţă, că un ceas dacă ar trăi omul, şi nici atunci nu ar fi fără de păcat. Nu există om infailibil. Nu are nici un temei ce spun catolicii, că papa ar avea o harismă specială, nicăieri în Sfânta Scriptură nu există aşa ceva. Este o invenţie. (Iar) aici, la Sfântul Munte, nu recunoaştem botezul catolic. Atunci când vine cineva (care vrea să treacă la Ortodoxie), îl botezăm (din nou).

Mai este un detaliu ce trebuie adaugat: la putin timp dupa sosirea inapoi in Australia, personal am fost martorul unei minuni. Cautam un serviciu, iar acest loc de munca l-am primit pe data de sarbatorire a Sfintilor Cosma si Damian, la un liceu Ortodox, cu numele „Greek Orthodox College – Saints Anargiri Cosma & Damian”!!! Moastele Sfintilor Cosma si Damian de la Prodromu si rugatorii de la Schitul Romanesc au facut minunea!